Cu şi despre oameni

duminică, 29 ianuarie 2012

Printre cei vii

Un domn care se ocupa de lumânări, întâlnit azi, în biserica din Predeluţ.

miercuri, 25 ianuarie 2012

Checul

Susana, în ultima vizită la ea - 14.01.2012.

vineri, 13 ianuarie 2012

Ca fotograf este imposibil să nu te îndrăgosteşti de Rajasthan! Te astepţi la mult şi îţi oferă şi mai mult. Cineva zicea că pentru India nu îţi ajunge o viaţă de om. Mă întreb, cât din acea viaţă i-aş oferi-o Rajasthanului…
Şi poate pentru că eu cred că Rajasthanul este regiunea în care India este cel mai mult India. Regiunea în care încă mai vezi bărbaţi cu turbane mari de peste 30 de metri mergând călare pe cămile, cu caprele sau stând împreună la un ceai şi povestind. Femei mereu îmbrăcate în sariuri foarte, foarte colorate (mereu m-am întrebat de ce aşa, până când am văzut florile din Rahasthan – niciodată nu am văzut flori în culori mai vii) mergând sau lucrând pe câmpuri de la baza unor cetăţi impunătoare care amintesc de vremea regilor.

Primul contact cu Rajasthanul a fost printr-un drum de opt ore până în Pushkar, oraşul în care se organizează târgul de cămile. Un drum care traversează zone aride, pustii, în care doar din când în când mai vezi câte o cetate, precum şi multe sate şi oraşe foarte animate. Oraşele sau satele le simţi de departe, văzând femei ce merg cu vase pe cap dupa apă, oameni care lucrează în arşiţă la câmp sau merg cu bivolii sau cu caprele la apă. Îţi vine să opreşti maşina la fiecare pas, pentru că nu poţi trece indiferent pe lângă o moară de apă acţionată de boi, pe lângă femei ce gătesc pe prispă sau lucrează la umbra unui copac sau copii ce dorm pe paturi în stradă.

În România, eu merg mult în căutarea unor oameni ce mai lucrează încă la războie de ţesut sau maşini de cusut sau gătesc la cuptoare cu lemne. Şi mă bucur mult când mai găsesc pe cineva care face unul din lucrurile acestea, chiar dacă pentru a ajunge la căsuta lui bat kilometrii întregi. În Rajasthan poţi găsi toate aceste lucruri în fiecare oraş pe strada principală. Oameni ce practică meseriile învăţate din generaţie în generaţie. Oameni prietenoşi, care îţi povestesc şi îţi arată îndeltnicirile lor.

Şi oraşul, oraşul din Rajasthan în general, dacă am putea poate vorbi despre unul, deşi fiecare îşi are specificul lui (Jodhpur, oraşul albastru, Udaipur, Veneţia estului, Jaipur, oraşul roz) fascinează prin forfota oamenilor plini de culoare, prin mirosurile plăcute ce te îmbie la tot pasul de la bucătarii ambulanţi, prin magazinele de antichităţi, de mătăsuri sau de cărţi vechi, prin prezenţa animalelor, de la elefanţi la fluturi, prin muzică, prin palatele prezente în ele, prin atmosfera din temple, prin festivaluri.

Şi îmi pare foarte rău că nu am avut timp pentru el, cât merita. Îmi pare rău că nu i-am văzut Rajasthanului decât zonele foarte turistice, că nu am văzut zona de deşert adevărat, că nu am facut o călătorie în mijlocul acestuia. Că nu i-am văzut cetăţile sau micile sate pierdute în mijlocul deşerului. Data viitoare… :o)

marți, 3 ianuarie 2012

Pentru musafirii mei

La mulţi ani! Vă doresc un 2012 cu multă sănatate, fericire şi cât mai multe împliniri!
Victoria, în vizită la ea pe 24.12.

vineri, 16 decembrie 2011

Invitaţie

Dragii mei, am deosebita plăcere de a vă invita la o expoziţie personală, ce va începe în data de 21.12.2011, la Braşov - Centrul Cultural Reduta.

luni, 28 noiembrie 2011

Primii paşi în India

În luna aceasta, cu voia lui Dumnezeu, am vizitat o mică-mică parte din India. Să merg acolo, era un vis de-al meu din copilărie, iar anul acesta din luna februarie, ne-am cumpărat biletele!

Planul ni-l făcusem de acasă. Ştiam că în trei săptămâni, cât aveam să stăm, nu vom reuşi să vizităm decât o mică fărâmă, din imensitatea acelui subcontinent. Îmi erau cunoscuţi din povestiri munţii şi templele din nord, frumuseţea plajelor din sud, nebunia oraşelor precum Calcutta sau Mumbai, Darjeeling, ţinutul furtunilor cu gradinile lui de ceai aflate la peste o mie de metrii altitudine. Dar am ales să vedem Rajasthanul, ţinutul regilor, deşertic, arid, dar plin de culoare şi muzică şi Varanasi, renumitul oraş de pe Gange, despre care Mark Twain spunea că "este mai vechi decât istoria, mai vechi decât tradiţia, mai vechi decât legenda şi arată de două ori mai vechi decât toate acestea la un loc." Şi are dreptate!

Trebuie sa vă spun că în nici o altă ţară în care am fost nu m-am simţit mai bine. Nu atât datorită locurilor extraordinare pe care le-am văzut, aventurilor pe care le-am trăit, muzicii minunate pe care am auzit-o, mâncării extraordinare (de care încă îmi este tare dor), ci datorită oamenilor! Acei oameni pe care i-am cunoscut, care cu bucurie ne-au primit în casele lor, care lăsau orice făceau ca să ne ajute (Odată am mers cu un tren care a avea întârziere şi, într-o gară, văzând că stăm mai mult, am întrebat pe cineva dacă ne putem lua din acea gară ceva de mâncare. Şi efectiv băiatul şi-a lăsat toate bagajele şi, fără să zică nimic, a luat-o la fugă. Am rămas uimiţi... Cănd s-a întors am aflat: fugise în gară să ne cumpere de măncare!!!Şi ăsta este doar un exemplu) ne-au luat la plimbări cu rişca prin oraşe, ne-au primit la masă cu ei şi multe, multe altele... Cărţi întregi au încercat să povestească despre aceşti oameni minunaţi şi încă mai este muult de spus!

Prima noastră oprire a fost, datorită ghidului nostru care spunea "you must be crazy to miss it" la un târg de cămile, într-un minunat oraş sfânt, Pushkar.

Am ajuns seara, după un drum de opt ore din Delhi şi, bineînţeles am fugit direct la târg. Am fost tare dezamăgiţi! Am nimerit într-un târg de cai. Cai frumoşi, ce-i drept, dar cai... Am văzut două cămile care trăgeau căruţe. Atât. Ne-am întors în camera noastră întrebându-ne ce vom face acolo următoarele două zile. A doua zi am plecat să vizităm oraşul.

Oameni au început să apară şi să se îmbăieze în lacul sfânt din mijlocul oraşului, pentru spălarea păcatelor.

Alţii veneau lângă lac, pur şi simplu pentru a medita.

După ce am asistat la acest spectacol plin de trăire şi de culoare, am plecat pe alt drum să mai vedem odată caii. Acel nou drum ne-a dus lângă târgul de cai şi atunci le-am văzut! Nu una;