Primii paşi în India

În luna aceasta, cu voia lui Dumnezeu, am vizitat o mică-mică parte din India. Să merg acolo, era un vis de-al meu din copilărie, iar anul acesta din luna februarie, ne-am cumpărat biletele! 

Planul ni-l făcusem de acasă. Ştiam că în trei săptămâni, cât aveam să stăm, nu vom reuşi să vizităm decât o mică fărâmă, din imensitatea acelui subcontinent. Îmi erau cunoscuţi din povestiri munţii şi templele din nord, frumuseţea plajelor din sud, nebunia oraşelor precum Calcutta sau Mumbai, Darjeeling, ţinutul furtunilor cu gradinile lui de ceai aflate la peste o mie de metrii altitudine. Dar am ales să vedem Rajasthanul, ţinutul regilor, deşertic, arid, dar plin de culoare şi muzică şi Varanasi, renumitul oraş de pe Gange, despre care Mark Twain spunea că "este mai vechi decât istoria, mai vechi decât tradiţia, mai vechi decât legenda şi arată de două ori mai vechi decât toate acestea la un loc." Şi are dreptate!

Trebuie sa vă spun că în nici o altă ţară în care am fost nu m-am simţit mai bine. Nu atât datorită locurilor extraordinare pe care le-am văzut, aventurilor pe care le-am trăit, muzicii minunate pe care am auzit-o, mâncării extraordinare (de care încă îmi este tare dor), ci datorită oamenilor! Acei oameni pe care i-am cunoscut, care cu bucurie ne-au primit în casele lor, care lăsau orice făceau ca să ne ajute (Odată am mers cu un tren care a avea întârziere şi, într-o gară, văzând că stăm mai mult, am întrebat pe cineva dacă ne putem lua din acea gară ceva de mâncare. Şi efectiv băiatul şi-a lăsat toate bagajele şi, fără să zică nimic, a luat-o la fugă. Am rămas uimiţi... Cănd s-a întors am aflat: fugise în gară să ne cumpere de măncare!!!Şi ăsta este doar un exemplu) ne-au luat la plimbări cu rişca prin oraşe, ne-au primit la masă cu ei şi multe, multe altele... Cărţi întregi au încercat să povestească despre aceşti oameni minunaţi şi încă mai este muult de spus!

Prima noastră oprire a fost, datorită ghidului nostru care spunea "you must be crazy to miss it" la un târg de cămile, într-un minunat oraş sfânt, Pushkar.

Am ajuns seara, după un drum de opt ore din Delhi şi, bineînţeles am fugit direct la târg. Am fost tare dezamăgiţi! Am nimerit într-un târg de cai. Cai frumoşi, ce-i drept, dar cai... Am văzut două cămile care trăgeau căruţe. Atât. Ne-am întors în camera noastră întrebându-ne ce vom face acolo următoarele două zile. A doua zi am plecat să vizităm oraşul.

Oameni au început să apară şi să se îmbăieze în lacul sfânt din mijlocul oraşului, pentru spălarea păcatelor.

Alţii veneau lângă lac, pur şi simplu pentru a medita.

După ce am asistat la acest spectacol plin de trăire şi de culoare, am plecat pe alt drum să mai vedem odată caii. Acel nou drum ne-a dus lângă târgul de cai şi atunci le-am văzut! Nu una;

erau cămile cât vedeam cu ochii! Ne întrebam cum le putusem rata cu o seară înainte...

Pe toate dealurile din jur erau oameni şi cămile, împărtăşind, între ei, momente mai rele,

sau mai bune,

Oamenii

încheiau afaceri,

numărau profiturile,

sau aveau grijă de animale,

Bălegarul de la cămilă era la mare căutare, un combustibil preţios folosit în cuptoarele de gătit.

La sfârşitul fiecărei zi petrecute acolo mergeam pe o terasă de unde vedeam soarele apunând peste acel spectacol fabulos!

Pushkarul ne-a oferit un început de călătorie minunat în India! Ne vom întoarce acolo...