Despre Rajasthan

Ca fotograf este imposibil să nu te îndrăgosteşti de Rajasthan! Te astepţi la mult şi îţi oferă şi mai mult. Cineva zicea că pentru India nu îţi ajunge o viaţă de om. Mă întreb, cât din acea viaţă i-aş oferi-o Rajasthanului…
Şi poate pentru că eu cred că Rajasthanul este regiunea în care India este cel mai mult India. Regiunea în care încă mai vezi bărbaţi cu turbane mari de peste 30 de metri mergând călare pe cămile, cu caprele sau stând împreună la un ceai şi povestind. Femei mereu îmbrăcate în sariuri foarte, foarte colorate (mereu m-am întrebat de ce aşa, până când am văzut florile din Rahasthan – niciodată nu am văzut flori în culori mai vii) mergând sau lucrând pe câmpuri de la baza unor cetăţi impunătoare care amintesc de vremea regilor.

Primul contact cu Rajasthanul a fost printr-un drum de opt ore până în Pushkar, oraşul în care se organizează târgul de cămile. Un drum care traversează zone aride, pustii, în care doar din când în când mai vezi câte o cetate, precum şi multe sate şi oraşe foarte animate. Oraşele sau satele le simţi de departe, văzând femei ce merg cu vase pe cap dupa apă, oameni care lucrează în arşiţă la câmp sau merg cu bivolii sau cu caprele la apă. Îţi vine să opreşti maşina la fiecare pas, pentru că nu poţi trece indiferent pe lângă o moară de apă acţionată de boi, pe lângă femei ce gătesc pe prispă sau lucrează la umbra unui copac sau copii ce dorm pe paturi în stradă.

În România, eu merg mult în căutarea unor oameni ce mai lucrează încă la războie de ţesut sau maşini de cusut sau gătesc la cuptoare cu lemne. Şi mă bucur mult când mai găsesc pe cineva care face unul din lucrurile acestea, chiar dacă pentru a ajunge la căsuta lui bat kilometrii întregi. În Rajasthan poţi găsi toate aceste lucruri în fiecare oraş pe strada principală. Oameni ce practică meseriile învăţate din generaţie în generaţie. Oameni prietenoşi, care îţi povestesc şi îţi arată îndeltnicirile lor.

Şi oraşul, oraşul din Rajasthan în general, dacă am putea poate vorbi despre unul, deşi fiecare îşi are specificul lui (Jodhpur, oraşul albastru, Udaipur, Veneţia estului, Jaipur, oraşul roz) fascinează prin forfota oamenilor plini de culoare, prin mirosurile plăcute ce te îmbie la tot pasul de la bucătarii ambulanţi, prin magazinele de antichităţi, de mătăsuri sau de cărţi vechi, prin prezenţa animalelor, de la elefanţi la fluturi, prin muzică, prin palatele prezente în ele, prin atmosfera din temple, prin festivaluri.

Şi îmi pare foarte rău că nu am avut timp pentru el, cât merita. Îmi pare rău că nu i-am văzut Rajasthanului decât zonele foarte turistice, că nu am văzut zona de deşert adevărat, că nu am facut o călătorie în mijlocul acestuia. Că nu i-am văzut cetăţile sau micile sate pierdute în mijlocul deşerului. Data viitoare…   :o)