De Hram la Nicula

Despre pelerinajul de la Mănăstirea Nicula, cu ocazia Adormirii Maicii Domnului, auzisem de multă vreme, dar nişte fotografii ale d-lui Ioan Moldovan, ne-au îndemnat să mergem. Nu era prima  mea vizită la Nicula. Mai fusesem acolo în studenţie cu nişte prieteni. Pe atunci ştiu că am fost  impresionat de liniştea locului şi de atmosfera intimă de la vecernie. Îmi aduceam acum aminte de drumul prin sat, de ultima pantă până la Mănăstire. Acum pe aici erau înşirate tarabe cu obiecte religioase, dar prea multe şi cu chinezării. De la unele tarabe, la care se vindeau CD-uri, erau date prea tare melodii religioase...

Dar, considerând că lucrurile minunate, vin la pachet cu altele ca acestea, nu am băgat tare în seama tot acest bâlci. Poate că a fost micul efort de la urcat, poate că a fost bucuria de a fi ajuns acolo, poate că a fost frumuseţea simplă a bisericii sau marea colorată a zecilor de mii de oameni prezenţi, sau toate acestea la un loc. Un lucru este sigur: ne simţeam… copleşiţi. 

Am găsit, cu greu, în poieniţa din dreapta bisericii, un loc mic unde urma să ne întindem cortul, am lăsat totul acolo şi am plecat spre biserică. Vecini de-ai noştri din poieniţă fie îşi povesteau întâmplări din anul care trecuse de la ultima lor întâlnire, fie cântau sau se rugau, fie, pur şi simplu stăteau şi gustau din bucuria de a fi cu toţii împreună.

În jurul bisericuţei de lemn erau foarte mulţi oameni care o înconjurau în genunchi şi în coate. Îşi exprimau şi în acest mod dragostea lor faţă de Maica Domnului. Poate că nu există un mod mai profund de a simţi această Sărbătoare. Acţiunile care duc la cele mai frumoase trăiri, nu au nevoie de nicio explicaţie.

A fost şi multă presă acolo.

De la unii am aflat ulterior ca am fost 60.000 de pelerini, de la alţii, peste 100.000, de la alţii 35.000. Numărul, pe cît de greu este de estimat, pe atât este de neimportant. În noaptea dintre 14 spre 15 când, cu siguranţă s-au aprins mii de lumânări, toţi am fost un tot.