Cred ca a fost prima data cand au stat si ei, copiii, pentru a face o fotografie. Poza tine de lumea reala a unei familii de amarati, dar mi se pare rautacios sa intram in intimitatea acestor oameni chinuiti , sa ne...holbam (scuze de exprimare, dar simt ca asa se intampla)din spatele unui ecran ,din casele noastre incalzite si cu burtile pline , la un moment din viata grea a celor din fotografie.Ii ajuta asta cu ceva pe oamenii din fotografie?
Servus Mihaela şi scuză-mi te rog, răspunsul întârziat, acum am văzut comentariul tău. Ai dreptate, poza în sine nu îi ajută cu nimic pe aceşti oameni (decât poate le-a oferit o bucurie când le-am dat-o). Dar pe mine mă ajută. Mult. Şi poate şi pe alţii... Sper eu... :o)
Asta viata reala si dura
RăspundeţiŞtergerecu adevarat...
RăspundeţiŞtergereO fotografie care nu prea are nevoie de comentarii. Macar copilasii par fericiti...
RăspundeţiŞtergereO viata chinuita, un viitor nesigur.
RăspundeţiŞtergereAţi observat că ochii copiilor nu pot să vadă răul... Slavă Domnului!
RăspundeţiŞtergereAş vrea să spun poveştile tuturor oamenilor pe care îi întâlnesc...
Vă mulţumesc!
colosală imagine... impresionantă, înfiorătoare... demnă de National Geographic
RăspundeţiŞtergeresunt copleşit...
grozava
RăspundeţiŞtergereVă mulţumesc mult pentru vizită şi cuvinte!
RăspundeţiŞtergereO săptămână frumoasă!
am revenit de mai multe ori...
RăspundeţiŞtergererevin... e o imagine copleşitoare...
Merci mult, Victor!
RăspundeţiŞtergereMă bucur că poza reuşeşte să impresioneze. Povestea acestei familii este... mişcătoare.
Cred ca a fost prima data cand au stat si ei, copiii, pentru a face o fotografie.
RăspundeţiŞtergerePoza tine de lumea reala a unei familii de amarati, dar mi se pare rautacios sa intram in intimitatea acestor oameni chinuiti , sa ne...holbam (scuze de exprimare, dar simt ca asa se intampla)din spatele unui ecran ,din casele noastre incalzite si cu burtile pline , la un moment din viata grea a celor din fotografie.Ii ajuta asta cu ceva pe oamenii din fotografie?
Servus Mihaela şi scuză-mi te rog, răspunsul întârziat, acum am văzut comentariul tău.
RăspundeţiŞtergereAi dreptate, poza în sine nu îi ajută cu nimic pe aceşti oameni (decât poate le-a oferit o bucurie când le-am dat-o). Dar pe mine mă ajută. Mult. Şi poate şi pe alţii... Sper eu... :o)
Impresionant! Ne-au dat lacrimile mie si copilului meu cu burtica plina
RăspundeţiŞtergere